Stefania Rares – Huțulca

Frunză verde trei alune
Cu frunze mărunte,
Joc huțulca pe picior
Bătută ca la munte,
Sunt mai mulți flăcăi și fete
Prinși în hora mare
Cum se joacă-n Cârlibaba
Hora pe-nserare,
Hărnicuță e huțanca-i
Sprintenioară-n horă
Și gândește moș Ilie
Că ar vrea-o noră
C-are moșul un flăcău
Și-n toamnă e soldat
Și-o stat moșul și-o gândit
Că-i bun de însurat.
– Du-te, bade, că ești tânăr,
Du-te, fă-ți armata,
Eu aș vrea să mă mărit
Dar nu mă lasă tata.
Măi, poznaș îi moș Ilie,
Bătu-l-ar norocul,
Și-apoi ce să mă ascund
Că-i doar tătuca socru,
C-o venit și la mămuca
Noră să mă ceară,
Și-auziți, să-mi hotărască
Nuntă pân’ la toamnă,
Dar măicuța nu prea știe
Ce răspuns să-i deie:
– Nu știu, zău, că-s tinerei,
Eu zic ca să mai steie!
Dară eu nu tac din gură,
Zic că mă mărit
Și-amândoi se uit la mine
Și-au încremenit,
Dar mămuca-i mânioasă,
Îmi făcea la semne:
– He, he, hei, fătuca mamii,
Mai stai ca ai vreme!.
– D-apoi cât să stau așa,
Nu te gândești, mămucă,
Să mai stau doi ani de zile-i
Vreme tare lungă?!
Uite că și moș Ilie
Zice c-ar fi bine
Să tocmim astăzi de nuntă,
Să nu știe nime’!
Și s-o mâniat atunci,
S-o supărat mămuca:
– Ai să faci așa cum spun
Să nu-ți mai aud gura,
Iară tu să-ți lași feciorul
Să-și facă armata
Și când ai veni la noi
Să nu mai stârnești fata!
Și văzând-o mânioasă
Cum era mămuca
O tăcut moșul chitic
Și n-o mai zis nimica,
Pân’ la urmă o rămas
Ca să-i aștept feciorul,
Că doar de n-o să rămână,
Ne răsfățe dorul.