Crâșmăriță, crâșmăriță,
Ți-ai mutat birtu-n portiță,
Trec oameni prin fața lui
Beau de mama focului,
Și toți beau de-alaltăseară
Le arde gura în pară
Nimeni nu le-o stinge focul
Doar popa cu busuiocul.
Și bădia Nicanor
Bate tare din picior,
Mânios de dă pe-afară
N-o băut de-alaltăseară,
Vrea să-mbete crâșmărița
Poate i-o fura gurița,
Că-i un băutor nebun
Că are crâșma la drum.
Cu vecina m-am sfădit,
Uite-așa, că mi-o venit,
O pus crâșma dumneaei
În cale la bărbăței,
Largă-i lumea, eu nu-ncap,
Crâșmăriței rău nu-i fac,
Nici paharul nu i-l beau,
Nici bărbatul nu i-l iau.
Crâșmărița-i cu norocul,
Nimenea nu-i stinge focul
Doar popa cu busuiocul
Sau țiganca cu ghiocul,
Pân-atunci, numai de bine,
Lumea să cânte cu mine,
Să se-mbete crâșmărița
La toți să vă dea gurița.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera dintr-un sat unde crâșma este un punct central. Se vorbește despre oamenii care beau, despre rivalități și despre rolul crâșmăriței în comunitate, totul într-un ton vesel și plin de umor.