Atâtea am să-Ți spun, o, Doamne.
Dar Tu-mi cunoști lăuntrul meu
În inimă un foc îmi arde
Și sufletu-mi suspină greu..
Dar eu Te am pe Tine, Doamne
Te am ca sprijin și-ajutor
Ești Stânca mântuirii mele
Și-n vreme grea, Mângâietor
Mângâietor..
Chiar frații mei de pribegie
Cu care merg ades pe cale,
Chiar ei lovesc mereu în mine
Și-ngreunează-a mea cărare..
Dar eu Te am pe Tine, Doamne
Te am ca sprijin și-ajutor
Ești Stânca mântuirii mele
Și-n vreme grea, Mângâietor
Mângâietor..
De aceea, orice ar fi.
Eu voi rămâne lângă Tine
Orice furtună va veni,
Scăparea mea e doar la Tine.
Dar eu Te am pe Tine, Doamne
Te am ca sprijin și-ajutor
Ești Stânca mântuirii mele
Și-n vreme grea, Mângâietor
Mângâietor.. (x2)
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o relație profundă cu divinitatea, căutând sprijin și mângâiere în momente dificile. Vorbitorul recunoaște suferința și trădarea, dar găsește refugiu și speranță în credința sa.
