Intro:
Iarna începe, o simt aproape, a ha,
Închid ochii și te vad chiar dacă ești prea departe,
Ai o inimă mare, hei,
De Crăciun toți vor ceva,
Eu vreau în dar inima ta, inima ta.
Strofa 1:
E cel mai frumos anotimp,
Temperatura începe să scadă,
Orașul e plin de lumini,
Apar oamenii de zăpadă,
Stelele par că îmi zâmbesc,
Iarna pare mai ușoară,
Vreau doar ca tu să mă încălzești,
Ca o zi de vară, zi de vară.
Refren:
Ai o inimă mare, hei,
De Crăciun toți vor ceva,
Eu vreau în dar inima ta,
Pentru că ai o inimă mare, hei,
Care bate, bate încet,
Iartă-mă că n-am fost atent cu inima ta.
Strofa 2:
După-o vară toridă simt nevoia de o schimbare,
Și nu că m-aș fi săturat de soare,
Dar mă bucur când văd prima ninsoare,
Și atunci când zăpadă îmi scârțâie sub picioare,
Și dacă ar fi și ea aici, ar fi cea mai frumoasa seară,
Când o ating să mă încălzesc ca o zi de vară, zi de vară.
Refren:
Bridge:
Oriunde merg te port în gând,
Iubirea noastră-i ca de la cer la pământ,
Oriunde ai fi aș vrea să știi,
Nopțile-s tot mai reci, zi după zi.
Refren:
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a petrece iarna și Crăciunul alături de persoana iubită. Naratorul își amintește de momentele frumoase și își dorește căldura iubirii în nopțile reci.