Vătăjel cu năfrămuță
Ia-n du-te lângă drușcuță
Și duceți din mână-n mână
Zestrea în casă străină,
Ține-te, soacră, fudulă
Că nora-i bună de gură
C-are perne și-are zestre
Și-alta-n sat ca ea nu este,
Îi frumoasă și-așezată
De tot satu-i lăudată.
Vătăjel cu bațu-nalt
Vino-ncoace lângă gard
Să strigăm, să chiuim
Și la soacră să-i grăim:
Soacră mare, soacră mare
Descarcă zestrea din care
Să fii tot cu bucurie
Că de mâine nu se știe
Că-i fi tu cu casa plină,
Dar de la nora n-ai milă.
Mama ce are fecior
Nu mai toarce la fuior,
Fetele torc și ghilesc
Și zestrea și-o pregătesc,
Soacră mare cu tulpan
Te-oi vedea de-amu-ntr-un an
Dacă-i râde și-i grăi
Ori îi plânge și-i boci
Că ți-o dat Domnul pe plac
Nora să-ți vie de hac,
Soacră mare vezi ce faci
Cu noruța să te-mpaci.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un moment de la nuntă, prezentând zestrea miresei și interacțiunea dintre aceasta și soacră. Versurile au un ton ușor ironic și amuzant, sugerând că nora ar putea avea un cuvânt de spus în noua familie.