Frunza bătută de vânt,
Scripca, cine te-a scornit
I-a fost suflețelul fript.
Ca pe strune tu-ți verși focul
Și eu nu-mi găsesc locul
Nici locul și nici norocul,
Brădănaș crescut pe culme
Tu-ți pui sufletul pe strune
Ca să-nveselești o lume.
Eu când mă pornesc la joc
Îmi pun flori de busuioc
Să-mi poarte-n lume noroc.
Joc din zori pan’ s-o-nsera
Pan’ pământul s-o crăpa
Și nici atunci nu m-oi lăsa.
Când în horă ne prindem
Norii de pe cer se tem
Și se sparg ca-ntr-un blestem.
Faceți loc, că la mijloc
Acolo-mi place să joc
Și de voi nu prea am loc,
Joc și strig pe voia mea
N-are gură, cânt-așa
Că mi-e scripca-lăturea,
Că de-aceea-s femeie
Gură multă să nu steie’
După scripcă să se ieie’,
Multe-mi zice-am suguit,
Dar am jucat că mi-o priit
Și-am strigat câte-am știut!
Sensul versurilor
Piesa exprimă bucuria de a trăi și de a te exprima prin dans și muzică. Scripca devine un simbol al libertății și al pasiunii, iar jocul este o modalitate de a sfida greutățile vieții.