Verde-i frunza pe imaș,
Pavel, Păvălaș,
Te duci, bade, cui mă lași?
Pavel, Pavel, Păvălaș,
C-am rămas a nimănui,
Pavel, Păvălaș,
Ca și puiul cucului,
Pavel, Pavel, Păvălaș.
Că de-atâta dor și drag
Am rămas ca frunza-n fag,
Azi cu dor, mâine cu dor
Până mă usuc și mor.
Arză-l, focu’ de necaz
De micuță l-am tot tras,
Să dea Bunul Dumnezeu
Să tragi tu cum trag și eu,
Să ai somn cât am și eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei persoane părăsite de cel drag. Ea se simte singură și abandonată, copleșită de dor și de necazuri, așteptând cu amărăciune sfârșitul.