Strigătură:
Ia mai zi-i, mai zi-i, mai zi-i
C-amuși bădița-a veni
Și pământu-om bătuși!
Lume dragă-am petrecut,
Am jucat cât am putut
Tot pe vârfuri cu badea
Cât o fost duminica.
Strigătură:
Zi-i așa!
Cine știe juca calumea
S-apucă de lucru lunea,
Cin’ nu știe a juca
Tristă-i duminica
Și toată săptămâna,
Toate merg anapoda.
Bădiță joci pe săltate,
Dar tu coasa n-o știi bate
Numai pân’ la jumătate
Că ți-i gândul într-altă parte.
Strigătură:
Tot așa!
De la jumătate-n sus
Ți-o bate tac-tu de-ajuns,
Tu-aștepți soarele-n apus
Că-i joc la Vicov de Sus,
Acolo ți-i gândul dus
Uiți că ai fânul de strâns.
Lasă, bade, jocu-n sat
Și te du la adunat
Trei ‘stămâni s-or împlinit
De când fânul ai cosit.
Strigătură:
Num-așa!
Tot te-ai dus și l-ai cătat
Și-ai zis că nu-i uscat,
Strânge-l măcar la un loc
Că nu-i bun nici de foc,
Gândul tău e-n sat la joc
Și nu poți ședea pe loc
Că tot ești pară, tot ești foc.
De-ar fi badea cum s-ar spune
N-ar mai fi alt om pe lume,
Îngă-tă-l îi cum se vede,
Mare drac îi după fete.
Strigătură:
Când erai și când puteai
La șapte mândre mergeai,
Te-ai mai duce și acuma,
Dar nu te prea lasă crâșma,
La crâșmuța cea din vale
Ți-ai făcut bade cărare
Și-ai lăsat multe parale.
Sensul versurilor
Piesa descrie bucuria unei petreceri tradiționale, dar și lenea unui băiat care preferă distracția muncii. Se face haz de faptul că acesta neglijează treburile gospodărești pentru a se distra.