Hai, hăi, măi flăcăi
Să jucăm bătuta, măi,
Tot aşa şi sari în sus
Că poale la cămeşă nu-s,
Poalele le-o ros guzanii
Şi-am rămas numai cu stanii,
Poalele le-o ros guzanii
Şi-am rămas numai cu stanii,
Poale sunt, dar nu le-am pus,
Că-s la mămuţa pe fus,
Dar le-oi toarce şi le-oi ţese
Şi le-oi pune la cămeşă
Şi-oi ieşi la joc în sat
Că-s fată de măritat
Şi-oi juca pân’ pe-nnoptate
Cu ciubote-mprumutate.
Haideţi voi picioare moi
Că şi eu îs după voi,
Nu vă daţi puietului
Ca iarba tăiatului.
Şi-aista picior mă doare,
Dar cu-aista bat mai tare,
Şi-aista-i picior mai scurt,
Dar cu-aista bat mai mult.
De jucat aş juca bine
Mi-i ruşine de copile,
Mi-i ruşine de flăcăi
Că se uită-n ochii mei.
Tropa, tropa, pe podele,
Ciubotele nu-s a mele
Şi mă tem să nu le rup
Că-s luate cu-mprumut,
Tropa, tropa, pe podele
Ciubotele nu-s a mele
Că le am din căpătat
Mulţumesc cui mi le-o dat.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera unui joc popular într-un sat, unde o fată se bucură de dans, deși are emoții legate de privirile flăcăilor. Ea este recunoscătoare pentru ciubotele împrumutate, care îi permit să participe la dans.