Bată-te-ar scârba, iubitul,
La grea vreme m-ai pălit,
În postul Sânpetrului,
Vremea prășuitului.
Eu pe deal, badea-i pe gârlă
Și-amândoi trăim cu scârbă,
Că dorul badii-i pus pe grindă
Și peste tot șede la pândă.
Că cine-o zis la dor iubit
Numai c-o fost pățit
Și i-o pus nume de dor
Crezând c-a trăi ușor.
Cred c-ar fi fost nimerit
Altfel de l-ar fi numit
Să-i fi pus nume de piatră
Că-i tare greu cine-l poartă,
Că n-are câmpu-atâta floare
Cât dor stă să mă omoare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința și dorul cauzate de o relație dificilă sau o despărțire. Versurile descriu sentimentul de neputință și greutatea emoțională a dorului, comparându-l cu o piatră greu de purtat.