Fir-ai tu să vii de plug,
Plug bătrân și învechit,
Ca și mine de trudit,
Prea te-ai ros și te-ai știrbit.
Sui cu plugu-n parloagă,
Boii mei nu vor să meargă,
Trag săracii că n-au vlagă,
De foame nu pot să meargă.
Hais, Joiana,
Plăvana, cea!
Na, c-am rupt plugu-n valcea..
Vai de bietu-om sărac,
Nici boii la jug nu-i trag.
Săracul chimirul meu,
Din grumazul de vițel,
Trei cuțite-ar zace-n el.
Unu-ar râde și-altu-ar plânge
Cu lacrimi de foc și sânge,
Altu strigă că s-ar frânge,
În trupul jandarmului,
În pieptul ciocoiului.
M-am gândit boii să-i vând,
Ori să-i ard în foc plângând,
Să mă leg cu jurământ.
Să iau calea codrului,
Sub cetina bradului,
Din coarnele plugului,
Să fac șaua murgului,
Iar din fierul cel mai lat,
Să fac tăiș la baltag,
Tali, la un foc de fag,
În lacrimi de om sărac,
La ciocoi să-i vin de hac.
Sensul versurilor
Un țăran sărac, ajuns la capătul puterilor din cauza muncii grele și a asupririi, hotărăște să se răzbune pe cei care îl exploatează, alegând calea haiduciei. El renunță la viața de agricultor și se pregătește să devină un justițiar în codru.