Snc – Freestyle

Nu am prea mulți, da’ am câțiva care mă susțin,
Nu fii negativ, că asta e lumea în care trăim,
Dar,
Uite că stau în umbră și o dau de jos
Pentru frațiorii mei bag cuțitu’ pân’ la os.
Calc pe urmele lăsate de soare
În umbră plecat pe afară să am ceva bun de mâncare
Plecat afară, prin ochi te citesc
În lumea asta crudă încerc să supraviețuiesc.
Am avut unii care ziceau de bine
Căutând în gânduri adevăratul în mine
Să-mi exprim sentimentele, să mă descarc pe ei
Să fie mereu cu mine, n-am nevoie de niște lei.
Mi-am luat gândurile ascunse-n trun ghiozdan
Mi-am făcut un țel în viață, luptă pentru ban
Să mă gândesc la viitorul meu ce-l am în față
Mă uit în spate la amintiri grele și-mi vine greață.
Făceam ce mă tăia capu’, nu mă gândeam de loc
Uitând trecutu’ greu, cu lacrimi de apă îi dau foc
Stau și mă gândesc ce să scriu cu negru pe A4
Am avut fericiri în față, nu doar belele și nu latru.
Îmi doresc vânt de iulie în mijloc de toamnă
Să am o adevărată lângă mine, nu orice panaramă
Să am gânduri ce nu mă amorțesc
Aș vrea cu bine la realitate să mă trezesc.

Sensul versurilor

Piesa exprimă lupta pentru supraviețuire și depășirea greutăților. Vorbește despre importanța prietenilor, aspirațiile de viitor și dorința de a lăsa în urmă trecutul dureros. Artistul își dorește o viață mai bună și o relație autentică.

Lasă un comentariu