Vântul,
Mi-s sărbătorile-mbătate,
De zgomot surd şi-abia foşnind
În vasta lor singurătate,
Încep un tril de biet colind.
Împodobit-am ramuri, câte
S-au aplecat să le sărut,
Dar frunzele mai toate vrute
În lacrimi reci s-au prefăcut.
Pe care-apoi luate lent,
De vântul ce dorea să bată,
Din uşă-n uşă, dar atent
Găseşte una descuiată.
Şi-n casa-n care apoi pătrunde
Pe colţul mesei din verandă,
Găseşte alte frunze ude,
De lacrimi ce aduc ofrandă.
Şi încercând să le usuce,
Adoarme aşezat la masă,
Şi-ncet în semn de sfântă cruce
Se-nchide uşa de la casă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de singurătate și melancolie în timpul sărbătorilor de iarnă. Vântul personificat găsește tristețe și lacrimi într-o casă, simbolizând poate o pierdere sau o amintire dureroasă.