Perpetuu.
Se-ntâmplă azi să mă trezesc
În veșnic șir de-abstracțiuni
Și-ncep cu Ea ca să cerșesc
Eterna de-nceput, zi. Luni.
Prin prafuri de nemulțumiri concrete
Găsesc la colțuri, zi de Marți
Și tot mă-ncearcă noi regrete,
Dar poți cu Ea ca să le-mparți?
În nici un caz, căci frenezia
Mai multor grele începuturi
Mă fac să cred că am iluzia
A încă unui început de Miercuri.
Și așteptând demențial
Să mi se-ntâmple ceva Joi
Trăiesc la fel, inițial
Cu el și Ea, cu amândoi.
Și, pentru că sunt veșnic crunt
Nemulțumit de toate cele,
O vreau pe Vineri, ca să-nfrunt
Pe mai toți ei și toate Ele.
Și de Sâmbătă, să uit
Cum mă prefac și simt și sper
Că sunt un simplu dăruit
Nimicului de vis prosper.
Dar vai, iubesc Duminică
Când reușesc să-mi amintesc
De trista mea zi critică,
Cu care zilnic viețuiesc.
Trădez și vreau să fiu trădat
Și poate nici nu vreau mai mult
Dar sper ca zi de zi, ciudat,
Să pot s-o iau de la-nceput.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de nemulțumire perpetuă și o căutare constantă a unui nou început, în ciuda faptului că rutina zilnică și deziluziile se repetă. Vorbitorul își exprimă dorința de a evada din acest ciclu, dar și acceptarea faptului că face parte din el.