Așa-i la noi, bă, orice criză ar fi,
Facem haz de necaz, trăim viața ca pe-un party.
Priviți cu noi, completați formularu’
Și-o să ai mai multă carne-n gură, decât Alina Plugaru,
Sunt mulți țărani, care fac bani cu caru’,
Nu se fac autostrăzi, că-ncă se face trotuaru’,
Cu impresii de-ai tăi vrea să mă lase fără mau
Băgai-aș p***-ntre vocale când îmi zice „ceau”.
Treaba se împute, bă, care-i motivu?
Săpunu-i folosit mai rar decât acuzativu’
Și suntem credincioși, he, fără-ndoială,
Orice facem, facem de mântuială,
Da’, hai să schimbăm ceva, da’ n-o să-ncep eu
Și-l găsim pe Dumnezeu, doar atunci când ne e greu.
Se aprobă legi nouțe, legi, deci nu credem,
Ca m********-i interzisă, capitala crește verde.
Românu’ s-a născut poet, deci asta-i poezie,
Dacă, la mine-i greu, și la tine tre’ să fie.
Ne bucurăm că moare capra vecinului, băi tată,
Da’ noi n-avem nici măcar pă cine pune capră
Hai să bem, că la asta ne pricepem
Oricum, ce se-ntâmplă, nu înțelegem.
Haz de necaz, că e tot ce ne-a rămas,
La toți ni-i greu, încă mai avem de tras.
E vorba despre unu’, despre alta,
Zâmbetul ascuns după emoția din altar.
Un simplu gând, o simplă vrajă,
Nu e loc pe pământ numai pentru vrajbă.
E vorba despre unii, despre alții,
Mincinoși ca tații, ce dispar ca acrobații.
Naughty, nu țip la tine așa mult,
Cum și-au luat rămas bun, când s-au dus cu briza.
E vorba despre tine, despre mine,
Despre descărcarea ei, despre faptul că se-abține.
Despre zile senine pline de chipuri senile,
Și file scrise cu mine, pline, de energie.
E vorba despre joacă,
Dacă nu ți se pare-n regulă, mai ascultă odată,
Numai plăcere, pură pasiune,
Migrăm în tăcere, spre o nouă sesiune.
Ca să înțelegi exact unde vreau să mă duc,
Nu poți să dai rewan da’ poți să dai replay la Youtube.
Că o să fim la HipHop Live,
S-ajungă de pe Facebook, Până la hi5.
Sensul versurilor
Piesa abordează cu umor negru și sarcasm realitățile vieții în România, criticând corupția, nepăsarea și mentalitatea generală. Versurile oscilează între critica socială și auto-ironie, reflectând un amestec de resemnare și speranță.