Smokey feat Krem, Arssura – Banchetul Tocilarilor

Mama, mama ce mă fac c-am dat
De-o fată ce mi-i dragă, nu mă pot da jos din pat
Și nu vrei să știi ce fac cu ambalajul tău de la ciorapi,
Zici de-un duș rece sau poate o carte ca m-adoarme
Doamne! Azi e balul, tre’ să o iau băbește,
Să fiu meșter, când vine mă privește,
Nu știu ce gândește,
Dar vreau să i-o pun pe creștet până crește și-o plesnește!
Hai acasă, am Star Wars acolo
Tu ești aia care Le Ia, nu mai merge Hand Solo
Și așa mai acuși am în cameră fata din vis,
Mama, vodkă de la ruși c-am picioare de deschis!
Nu-ți fie frică, zic că nu strică ceva muzică,
Niște Gil Dobrică sau Bănică, nu-i camping a,
Da’ cortu se ridică, ea-i goală
Până mă trezesc de-un școală că ai școală.

REFREN:
Eu mă duc, duc, duc,
Să te pup, pup, pup,
Și te rup, rup, rup,
Când te f*, f*, f*!.

Arssura: Îmi amintesc balul meu de absolvire de liceu, Mai ales de colega ce mă ținea pe jar mereu, Stătea cuminte în banca din spatele meu, De la ea copiam și îmi sufla când eram la greu. Am vrut să mă revanșez, să-i mulțumesc, Dar mă fâstâceam și reușeam doar să-i zâmbesc. Mi-am luat inima-n dinți la momentul potrivit Și mi-am făcut curaj la bal să o invit, Am dat pe un buchet de flori banii de alocație Și aranjat la 4 ace am așteptat-o în stație, Am întrebat-o elegant, cum se cuvine Dar ea mi-a dat cu flit de parcă aveam gândaci pe mine, Eram un pusti dezamăgit care află Că fata care îi sufla altuia i-o sugea Și ca să ies cu capu sus din întâmplarea tristă L-am sunat pe Uzzi să-mi trimită o ziaristă.

KREM: Scuze că intervin, dar e o problemă alarmantă, De 4 ani de zile văd în tine o amantă, O mare bagaboantă și toată școala știe Cum te combină-n parcare profu de geografie, Era clar mare manelar, vă urcați pe bar Și dansați ilar doar pe Carpații Orientali Iar acum, dacă tot am tupeu colosal Nu vreau să mă înec ca țiganul la bal. Am 2 bilete la Iron Maiden, baby Situația nu poate fi mai urâtă decât Betty Și yeti, sunt sincer ca așa îmi este firea, Am medalia de aur la aruncatul cu privirea Și m-am săturat de așteptat, e ultimul moment (gata) Să descarc ce am în mine, un magic excrement (***) Lăsând la o parte gluma, că n-are haz Mă numesc Răzvan, îmi acorzi acest dans?

Sensul versurilor

Piesa descrie experiențele umilitoare ale unui adolescent timid la balul de absolvire. El este respins de fata de care este obsedat, dar găsește o modalitate comică de a face față situației.

Lasă un comentariu