Vorbe grele
Ce nu pot fi vreodată luate-napoi
Provocatoare de durere
Arme ce ne lovesc pe amândoi
Şi ne lasă cu plăgi adânci
Eu plec de-acasă, tu iarăşi plângi
E gălăgie prea mare în suflet,
Dar tot nu mă-nduplec,
Eu tot mă întorc chiar dacă tu m-alungi.
Gelo-gelo-gelozie îmbrăcată-n ironie
Mi-o serveşti pe farfurie
La garnitură gălăgie.
Taci, dă-mi o clipă de tăcere
Spune-mi tot cu o mângâiere
Cuvintele nu pot să spună
Ce poate inima să zbiere.
Lasă inima să zbiere.
Lasă-mi inima să zbiere
Eu o las să nu mai spere
Sentiment Bolnav, nicio plăcere
Îl arunc departe şi nu piere
Lodi d
odi la nostra vida-i loca
Am un feeling în papile, e dulce vraja
Şi parcă îmi pierd capul cu tine de tot, dar
Tu îţi pierzi, baby, capul ca Maria Antoaneta.
Gelo-gelo-gelozie
Blestemato, mi-ai luat zile
Abracadabra şi dispar dintr-odată
Nu-mi dau inima pe nimic niciodată.
Gelo gelo gelozie
Io’ mă fac că îmi pare bine
Noaptea urlu după tine
Ieşi afară acum din mine.
Taci, dă-mi o clipă de tăcere
Spune-mi tot cu o mângâiere
Cuvintele nu pot să spună
Ce poate inima să zbiere
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, marcată de gelozie și cuvinte grele. Protagonistul oscilează între dorința de a pleca și atracția către partener, exprimând durerea și frustrarea prin metafora inimii care "zbiere".