O senzație rece lăsată din plin
De scrisorile tale neclare.
Parcă intru în vis și apari din senin
Și-mi aduci tu speranțe amare.
E târziu, mă atingi cu sărutul de rând
Vrei să pleci, cu atât mai bine!
Ai plecat… și rămân condamnat la cuvânt
Și învăț să trăiesc fără tine!
Refren:
Iubito, nu sunt manechin,
Mă poți mângâia, e voie!
Și poate că-ți sunt străin
Și tu ești din altă istorie,
În care să ne iubim
O noapte – nimic nu este!
În clipe noi ne regăsim,
Rătăciți într-o tristă poveste.
Tot mai pleci pas cu pas și oricum mai accept
Cu-n sărut să închei confidența.
Ai plecat, dar ființa din stânga în piept
Cu regrete îți strigă absența!
2007
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele de tristețe și regret după o despărțire. Naratorul se simte condamnat la cuvânt și învață să trăiască fără persoana iubită, rememorând momentele petrecute împreună și acceptând plecarea acesteia cu un ultim sărut.