Simțim fluturi puternici
Dar avem timiditate
În a spune
Persoanei iubite
Cuvinte delicate
Dar creștem
Ne maturizăm
Acum gândim
Diferitul, răsăritul
În suflet un sentiment cald oferim
Ne îndrăgostim
Începem să iubim acea persoană
O protejăm
Îi dăm substanță
Sufletu-l ne îndeamnă
Gândul de iubire
Acum pe beat îl exprim
Ne naștem ca să murim
Trăim ca să iubim
Dragostea e înțeleasă
E foarte călduroasă
E un sentiment
Nu doar o noapte amoroasă
Inima se lasă toată
Dusă de-un val
Sunt cuprinse de un alt vis sentimental
Sentimentele sunt ținute în suflet închise
Ca și comora piraților din Caraibe
Precum…
Dragostea care-i ruptă din stele
De surse aurifere precum gânduri luciferice.
……..
Am simțit fiecare
Suflet bun o alinare
Un moment de iubire, de împlinire
Cum fiecare iubește câte ceva
Prima și ultima iubire va fi muzica
Nu voi putea să mă despart de ea
Suntem parcă una pentru alta
Vorbesc la feminin
Pentru că e fată fată
Pentru că așa am învățat
Să fac acordul între supin și predicat
Pentru că nu am încă
Un majorat
Și buletinul abia l-am scos de la reciclat
Poza și numele stau foarte bine
În prim plan
Versurile alcătuiesc un amalgam
Voi urca, voi evolua
Doar ca să-ți închid ție gura
Ca să știi că sunt aici
Să-mi simți prezența
Parfumul meu va fi esența
Vieții tale
Un strop de culoare.
……..
Acum un apel pentru cei ce m-au ajutat
Nu vreau să o iau iarăși de la cap
Cu mulțumiri și aprobări
Doar știi foarte bine
Că mă ajuți să scap de frământări
Să scap de momente
În care nu-mi văd capul
De la prea multe cuvinte amare
De la suferință…
Nu începe și tu că mă doare
De la fiecare fiolă
De algocalmin
Ce-mi potolește de sete
De la prea multă
Durere ce-mi curge prin vene
Cum fiecare învățăm
Să ne apărăm spatele
Așa cum îți păzești coapsele
De gloanțe oarbe și văzute
Doar cele din fier îți pot pătrunde
În corp
Pentru a produce dereglări
Cu chiu cu vai
Dar parcă nu prea fac
Cu un picior afară și cu unul înăuntru
Maturitatea e pe cale
Să-și spună cuvântul
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de iubire, procesul de maturizare și recunoștința față de cei care au oferit sprijin. Versurile reflectă asupra complexității emoțiilor și a importanței muzicii în viața artistului.