Hei! Hei!
Hei uite, mă-ntrebi:
De ce vrei să pleci, când tu plângi?
Hai lasă gluma să vedem pe unde ajungi.
Eram parcă doi copii care plângeam,
Acasă la tine ploaia încă-ți bate-n geam.
Ploaia-i frumoasă doar atunci când o simți.
La telefon îți spuneam:
Fată sigur nu mă minți că totul se stinge
Fără încetare și-apoi
Apare una-n fața noastră, câtă-menintare
Și știu că vrei să uiți de tot
Să vedem cine mai poate să ne pună Stop
Viața e lungă și plină de surprize
Și niciodată să nu uiți de mine când faci crize
Știu că plângi, așteaptă-mă că vin
Și când sunt cu tine eu nu te retin
Prefer să te ascult când povestești de noi
Și totul se varsă într-o mare cu noroi.
Refren:
Te-am lăsat dar te-am iubit și apoi m-ai părăsit
Lumea asta ți-a lipsit, tu mereu m-ai folosit
Și-ntr-o carte m-ai lipit, că eu mereu ți-am greșit
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, marcată de despărțire și regret. Naratorul își amintește momentele petrecute împreună, dar recunoaște și suferința cauzată de trădare și folosire.