Sito – Tu și eu.
La început credeam că este o poveste fără sfârșit
N-am simțit că ești un vis pe jumătate împlinit
Ți-am promis că o să mă dedic din plin
Și-nclinam privirea ta spre mine ca să-mi revin
Vedeam umbrele cum se țin în brațe
Și parcă vroiau de picioare să ne agate
Încercau din răsputeri să ne învețe
Să nu mai căutăm deloc între noi diferențe
Întreaga lume o vedeam cum dispare treptat
Prietenii mă căutau dar zi de zi eram plecat
Oare de ce am încercat de atâtea ori
Să desfac cu o cheie 10 încuietori
În lumea creată de noi am devenit trecători
Și uneori te vedem cum stai așezată pe nori
Noi eram aici, ceilalți erau pe altă parte
Cum sunt eu acum să te fac să-ți aduci aminte
Ref:
Oare o să mai fim, cum mi-ai zis că o să fim
Să știm dacă împreună pe aceeași ușă ieșim
Să ne dorim iar fără frică să ne privim
Să adormim lângă aceeași poză lângă care ne trezim
Ceasul amândoi să-l potrivim cu doar 2 minute înainte să ne-ntâlnim
Asta e singurul mod în care pot să mă exprim
Și poate doar așa putem în viitor să ne auzim.
Venise ziua când atenția ta începea să întârzie
Am zis că m-ai făcut să simt altă emoție
Ai uitat prea ușor banca pe care îți arătam diferența dintre lună și soare
Cât de departe pare fiecare încercare
Să înțelegi că nu ai fost gata de plecare
Ai făcut atâtea semne de întrebare
La fel ca o furtună care face valuri pe mare
Am desenat un cerc în jurul meu
Și așteptam să fim în el doar tu și eu
Te-am văzut pe stradă erai atât de schimbată
Exact cum ai zis că nu o să fii vreodată
Am închis de la tine fiecare vis
Și vorbele în care tu ceva mie mi-ai promis
Cred că am zis acum tot ce aveam de zis
Și odată cu mine alt înger se apucă de scris
Ref:
Oare o să mai fim, cum mi-ai zis că o să fim
Să știm dacă împreună pe aceeași ușă ieșim
Să ne dorim iar fără frică să ne privim
Să adormim lângă aceeași poză lângă care ne trezim
Ceasul amândoi să-l potrivim cu doar 2 minute înainte să ne-ntâlnim
Asta e singurul mod în care pot să mă exprim
Și poate doar așa putem în viitor să ne auzim
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia după o relație pierdută. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și se întreabă dacă mai există vreo șansă de împăcare, reflectând asupra schimbărilor și promisiunilor încălcate.