Strofa I:
Atunci când plouă cu foc
E ca și cum n-ar mai ploua deloc
Toți frații mei așteaptă să plouă cu noroc
C-a mai plouat în trecut și nu cred c-o să se oprească deloc
Poți să-mi spui Noe, dac-auzi ceva de-un potop!
Da’ noi supraviețuim, și ne și multiplicăm
Și-ncercăm să ne modificăm
Tot ce-i rău în noi să schimbăm.
Să transformăm lumea-n care trăim
Dintr-un habitat străin
Într-un Rai cu un cer senin
Fără amar și pelin!
Că noi știm
Că divinu-i subtil
Și-are nevoie de-un echilibru stabil
Să poa’ să pună tot într-un trup de copil
Într-un mediu ostil
Și totuși să ne povestească despre cum să iubim
Cum să-mplinim
Propriu’ destin.
Precum apa ce stinge focus și-l face aburi
Norii dau potop de ape peste lanuri.
Și mănâncă țăranu’, golanu’, tiranu’,
Negru’ și albu’, chinezu’, indianu’..
Strofa II:
Mă uit la oameni și chipuri
Fețe și tipuri
Identități ascunse în legende și mituri.
Planu’ e să deslușim secretele singuri
Chiar și când pierdeam timpu’
fierbând marfa-n linguri!
Avem de-a face cu urmașii regilor dacici,
Stejarilor falnici
Poeților tragici.
În atâta amar de vreme, răul a săpat edificii
Tot ce ne-a ținut uniți au fost sacrificii!
Da’ repede dăm uitării eroii
Ne spălăm pe mâini de sânge ca Pilat sau toreadorii.
Au fost greșeli, probabil o să mai fie.
Aș vrea tentațiile să dispară ca o stafie!
Ține-mă tare, păstrează-mi talentu’, flow-u’ și vibe-u’
Am nevoie de tine să rup tiparu’ și să fac altu’!
Ditamai e omu’, și totuși mă simt singur.
Știu că nu m-ai părăsit, dar îndoiala-i parte din ciclu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nevoie profundă de sprijin divin în lupta cu tentațiile și greutățile vieții. Vorbește despre transformarea personală și despre găsirea unui echilibru spiritual într-o lume ostilă, subliniind importanța credinței și a speranței.