Asta-i povestea unor vagabonți din stradă
Care n-au făcut decât ce le-a plăcut să facă,
Droguri și alcool, spații deschise, ziduri de beton
Toarnă vin, lasă dosaru’ pe rol
Că-n seara asta-i apar eu în fața oricărui procuror
Și “Achitare!”, strigă juriul în cor,
A, permite-mi să mă prezint, domn’ Senator
E Sișu Tudor, băiatul cu idei de viitor
Ce n-au văzut vreodată în viața lor
Câinii ăștia ce latră pe la televizor.
Cu cățelele lor, îmbrăcate în Vuitton
Majordomi pe buton, springari în dormitor.
Asta e adevărata luptă de clasă,
Sau cel puțin, în viziunea noastră…
REF X2
Cum să rămân cald în acest mediu arctic
Prins în trafic, alerg prin grafic.
Și nu e vorba de mașină sau troleu,
Știi că vagabonții se grăbesc mereu.
[Este țara în care niciodată nimic nu se termină]
Povestile noastre sunt pline de bucurie,
Tragedie, uneori viața e o porcărie.
Dacă-s atâția porci, las-o să fie,
Iubesc zilele în care e o simfonie.
Mi-e dor de-o zi veche, sticle de vin fără etichete,
Fete bete șoptindu-mi secrete la ureche,
Zâmbete, trăiri fără pereche,
Am crescut educați de garda veche.
Astea-s povestile noastre clasice, plastice,
Managerii nu văd scopuri practice.
M***s pe ea de matrice,
Că doar nu-s vreo oaie să mănânc pe pajiște.
Povestile noastre-s pline de păcate,
Și din păcate m-aprind și când nu am dreptate,
Dar mă prind că-i vorba de lecții ce trebuie învățate,
N-am școală dar prind din zbor idei minunate.
REF X2
Cum să rămân cald în acest mediu arctic
Prins în trafic, alerg prin grafic.
Și nu e vorba de mașină sau troleu,
Știi că vagabonții se grăbesc mereu.
[Este țara în care niciodată nimic nu se termină]
Prins în trafic, încerc să rămân în grafic
Verific ceasul, măresc pasul, mă mișc tactic.
Practic, tot ce ne rămâne e premoniția,
Politica e oarbă – ca justiția.
1001 voci în cap, nu am cum să scap,
Nu pot să răspund acum am altele pe cap.
Under ca țelina, simți cum te apropii,
Rap oftalmologic, logic, deschide ochii,
Să vezi cine-s frații, roman din roman,
Iar cei mici cu mamele rămân, când pleacă tații.
Banii duc la prieteni, prietenii la clinică,
Nu-s toți la fel, totul are o limită.
Băieți deștepți crescuți cu buget redus,
Tot ce nu s-a explicat în viață, au dedus.
Deci unde o să te duci când viața e la linie,
Zic eu (zic eu) – Tot la familie…
REF X2
Cum să rămân cald în acest mediu arctic
Prins în trafic, alerg prin grafic.
Și nu e vorba de mașină sau troleu,
Știi că vagabonții se grăbesc mereu.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unor vagabonți, cu bune și rele, amintiri din trecut și o critică a societății. Accentul cade pe importanța familiei și pe lecțiile învățate din experiențele trăite.