Ultimii ani au fost nebuni
Oricum nici despre primii n-aș putea spune c-au fost mai buni
Și nici măcar nu-ți închipui cât de mult a trebuit să fumez
Ca să pot să-mi amortesc toate sentimentele ce mă stăpânesc
Să nu simt demonii care mă rănesc
Emoțiile astea care mă topesc
Lumea e făcută să cred și eu tot mă îndoiesc
Fiindcă n-am curajul să spun cu adevărat atunci când iubesc
Doamne iartă-mă poate greșesc
Dar permite-mi să nu mă-ndoiesc c-o să fiu de față când o să le plătești
Tuturor celor care m-au trădat
Și sper să nu te fac să roșești dar și eu sunt căzut în păcat
Și nu pot trăi împăcat
Până nu îngrop toți morții și nu fac curat în dulap
Ține-mă tare până la cap
Și nu-i nicio tragedie o să fac ce-mi ceri să fac
Fiindcă asta-i ce am învățat Domnul a dat Domnul a luat.
Imagini îmi trec prin fața ochilor
Tineri alergând prin fața blocurilor
Trage pe dreapta rupe geanta fugi ca vine garda
Și ajungem toți la Jilava
Care-i problema asta-i viața
Pe care am primit-o și uite ce frumos am plivit-o
Aș fi zis că-i raiul atunci când am privit-o
Știu aș fi vrut să mă cert cu iubita pe facturi și nimicuri
Nu pe fracturi și plicuri ura strică chipuri
Și asta micu’ n-o să înțeleagă probabil mare lucru
Tati pe cale să ia viața să-i stoarcă sucul
Pune foc aprinde rugul toate să ardă
Și-o să mă simți doar atunci când toate măștile or să cadă
Și toată lumea o să vadă că-i fața albă ca de zăpadă
Sângele pleacă din inima ce încetează să bată
Ai grijă să nu fie vreo armă prin preajmă
Fiindcă-s genul care dacă clachează nimeni nu pleacă acasă
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață marcată de suferință, crimă și dependență, reflectând asupra consecințelor alegerilor greșite și a unui sentiment general de deziluzie. Naratorul exprimă regret și furie, dar și o acceptare fatalistă a destinului său.