Simone – Lumea la Picioare

Uneori stau și mă gândesc, Doamne,
Nu știu cum să-Ți mulțumesc, cum
să-Ți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut.
Mi-ai dat curaj să devin cine acum sunt.
M-ai întărit .
O să ai parte și de fapte, nu doar de cuvinte.
Orice ar fi, voi fi aici mereu.
Știi bine, te poți baza, ai sprijinul meu.
Mi-ai dat, Doamne, tot ce-i mai frumos, nu se putea.
Mi-ai dat speranța s-o trăiesc și-o trăiesc prin ea.
Mi-a fost alături-n zile bune și nopți grele,
când plângeam din despărțiri sau vorbe rele.
De mici copii, ea mereu mă apăra.
Acum că-i mare, e ca și mama mea.
Ma alintă, mă răsfață cât se poate,
îmi dă și pumni să mă trezesc la realitate.
Cazi, te ridici, tot ce-ți zici e: „Răbdare!”
Plângi, te distrugi, vrei să fugi și te doare.
Dai tot ce ai și ce n-ai, totuși pare
că nu te descurci să le pui lumea la picioare.
Acum văd, a venit și rândul meu
să am grijă de ea așa cum a făcut ea mereu.
Și nu pot, Doamne, mâinile-mi sunt legate,
cum pot să fac s-o trezesc la realitate?
Să pot să spun că viața nu e nedreaptă,
să uite tot ce-a fost, că-i fată deșteaptă,
că merită tot ce e mai bun.
Trecutul e trecut, viitorul contează acum.
Dacă-aș putea, i-aș da parte din mine,
vreau s-o văd zâmbind, urlând de fericire,
să-i spun: ,
să dăm peste amintiri așa, doar în treacat.
Astăzi cazi, te ridici, mâine-ți trece,
să-i amintesc că unde-s doi, puterea crește,
că împreună trecem peste tot,
că o prietenie trece și prin foc.
Cazi, te ridici, tot ce-ți zici e: „Răbdare!”
Plângi, te distrugi, vrei să fugi și te doare.
Dai tot ce ai și ce n-ai, totuși pare
că nu te descurci să le pui lumea la picioare.