Simion Felix Martian – Între Praznic și Iesle

Creștinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Nașterea Celui ce datu-ne-a nume
Deși al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.
De două milenii creștinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Și-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creștin se transformă-n folclor.
O iesle, un Prunc într-o țară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroși,
Și magii, conduși de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moși.
Trezește-te astăzi, revino-ți creștine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Privește acuma la iesle mai bine
Și crede că Pruncul era Dumnezeu.
La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Și Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranță, un nou început.
La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O șansă trimisă de Tatăl de sus,
Primește cu pace mesajul iubirii
Și-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naște din lacrimă sfântă Isus.
Amin
Simion Felix Marțian