„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28).
Doar cel ce-a suferit cumplit de sete
Incendiat de-un soare arzător,
Sedus de al mirajelor balete,
Ştie să preţuiască un izvor.
Nu ştie cum să dea valoare pâinii
Decât acel de foame chinuit,
Ce-n glasul stins şi-n tremuratul mâinii
Îşi spune abandonul, biruit.
Cei epuizaţi total, cei storşi de vlagă,
Cu trupu-ntreg de trudă istovit,
Sunt cei ce ar putea să înţeleagă
De ce odihna este de dorit.
Acestea toate nu îţi sunt străine,
Dar când în disperare te scufunzi
Se-aude-un glas, chemând: „Veniţi la Mine!”
Cum ai putea, atunci, să nu-i răspunzi?.
Flămânzi şi însetaţi, lipsiţi de tihnă,
Extenuaţi de chin îngrozitor,
Veniţi la Cel care ne dă odihnă,
La Cel ce e şi Pâine, şi Izvor.
Îţi mulţumim, Isuse, de chemare
Şi că ne-ai învăţat să-Ţi dăm răspuns,
Îţi mulţumim că-n orice-mprejurare
Ne eşti în toate totul şi-ndeajuns.
Sensul versurilor
Piesa este o invitație la credință și odihnă în Dumnezeu, adresată celor obosiți și împovărați. Subliniază importanța recunoașterii nevoii de ajutor divin și mulțumirea pentru chemarea și răspunsul la aceasta.
