Silviu – Momente Din Trecut

Am știut de la început că nu ești ceea ce doresc
Că de oamenii ca tine va trebui să mă feresc
Dar am riscat, te-am acceptat, și am înaintat
Printre lacrimi, suspine și un zâmbet arătat
Însetat de tine mi-am pus prietenii în cap
Mi-au deschis ochii un moment apoi s-a încețoșat
Mi-au arătat viața dincolo de o minciună
Dar am rătăcit în gânduri ca într-o furtună
Presimțeam oarecum că de fapt ai 2 fețe
Și de una ai grijă s-o folosești cu acuratețe
Dar am renunțat să cred, am zis că-i doar în mintea mea
Până când am găsit adevărul ce se ascundea
Atunci ai tras în mine cu forțe proaspete din nou
Ai știut mereu ce să-mi faci ca să-mi fie rău
Ai știut să mă folosești doar ca să-ți fie ție bine
Dar o clipă nu te-ai gândit cât de rău putea să-mi fie.
REF~X2
Acum trec pe lângă tine cu sufletul în două
Sfâșiat de sentimente și udat de rouă
Chipul tău îmi trezește momente din trecut
Când pentru tine, crede-mă, orice aș fi făcut.
Au trecut zile în care nu mă mai recunoșteam
Și când o făceam, prea mult simțeam că te plăceam
Iar când îți împărtășeam sentimentele mele
Ar fi trebuit să-ți lase semne la cât erau de grele
Dar priveai totul atât de nepăsătoare
Încât n-aveai timp să-ți amintești clipele anterioare
Clipele în care îmi băgai pe gât speranțe
Crezând că sunt un oarecare dar nu mai am ce face
Am ținut la tine și cred că țin în continuare
Dacă-ți spun că te iubesc, nu cred că ar avea valoare
Vreau să știi că ți-ai bătut joc de un suflet inocent
Care a fost făcut doar cu tine să fie atent
Acum s-a terminat, totul s-a spulberat
Toată gloata de speranțe în vânt s-a aruncat
Dar s-a păstrat un colțișor din tine în suflet la mine
Care să-mi amintească că nu ai fost oricine.
REF~X4
Acum trec pe lângă tine cu sufletul în două
Sfâșiat de sentimente și udat de rouă
Chipul tău îmi trezește momente din trecut
Când pentru tine, crede-mă, orice aș fi făcut

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea și regretul unei persoane după o relație în care a fost rănită și folosită. Reflecția asupra trecutului trezește amintiri puternice și sentimente contradictorii.

Lasă un comentariu