Știi că nu ne convine, ca lumea să știe ce avem noi
Că mâncăm un fruct interzis, știm și ne place
Eu nu am nevoie de niciun alt Don Juan
Care să-mi deschidă ușa când ajung la un restaurant.
Această servieta nu are nevoie de mai multe flori
Tu, niciun cuvânt, iubitule despre toate aceste zvonuri
Ce avem noi este ilegal și nu te contrazic
Că eu plătesc pedeapsa, pentru că te-am sărutat.
Știu că ți se întâmplă la fel și nu poți să mă contrazici
Eu deja am comis greșeala de a mă îndrăgosti
Eu venisem să te văd, să mă recreez
Și mi-ai furat un sărut pe care n-ai de gând să mi-l înapoiezi.
Simțeam că zbor, că voi scăpa
Când nici nu gândeam că tu deja mă îmbrățișai
Continuă așa, nu te opri
Te-ai convertit într-o boală
Continuă așa
Așa, nu mai mult
Că în timp ce te apropii mai mult
Mai mult îmi crești tulburarea.
Clan-clan-clandestin
Așa cum a vrut destinul
Nu căuta probleme unde nu le ai.
Clan-clan-clandestin
Nu uita că suntem prieteni
Eu caut probleme unde nu le ai
Eu caut probleme unde nu le ai.
Spune-mi, de ce numai înțeleg necesitatea
De a ne vedea singuri, dându-ne sufletul în întuneric
Tu pleci iar corpul meu rămâne aici, cerând mai mult.
Tu continuă cu această atitudine
Când se stinge lumina
Tu înnebunești, cu vreo doi pupici pe gură.
Ce avem noi este ilegal și nu te contrazic
Că eu plătesc pedeapsa, pentru că te-am sărutat.
Știu că ți se întâmplă la fel și nu poți să mă contrazici
Eu deja am comis greșeala de a mă îndrăgosti
Eu venisem să te văd, să mă recreez
Și mi-ai furat un sărut pe care n-ai de gând să mi-l înapoiezi.
Simțeam că zbor, că voi scăpa
Când nici nu gândeam că tu deja mă îmbrățișai
Continuă așa, nu te opri
Te-ai convertit într-o boală
Continuă așa
Așa, nu mai mult
Că în timp ce te apropii mai mult
Mai mult îmi crești tulburarea.
Clan-clan-clandestin
Așa cum a vrut destinul
Nu căuta probleme unde nu le ai.
Clan-clan-clandestin
Nu uita că suntem prieteni
Eu caut probleme unde nu le ai
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație secretă și pasională, conștientă de riscurile și consecințele sale. Protagonista își asumă pedeapsa pentru această iubire interzisă, trăind intens fiecare moment, dar și tulburarea provocată de apropierea partenerului.