Sedatu’ – Zile

Mă simt de parcă aș fi făcut din tristețe și zile negre,
Îmi dau ocol, îmi dau târcoale,
Numai persoane gri
Și prieteni fără valoare, crede-mă frățioare,
Când vei ajunge să supui aceste vorbe goale,
Vei fi prea supărat, prea săturat de viața asta fără un pic de culoare,
Gândește-te la fața ta, la viața ta, la mama ta,
Cât de fericită și împlinită ar fi ea dacă ai face ceva,
Nu te gândi doar la ziua de mâine, ci la săptămâna ce va urma,
Nu-ți curma viitorul, nu face pe nemuritorul’,
Vor veni momente când îți vei șterge trecutul,
Veți strânge în brațe prezentul’,
Vei face parte din cei care sunt pentru,
A lupta și a ține pe umeri toată lumea,
Ești pentru a-ți pierde pasiunea și ura
Într-un vers pe care îl faci aiurea..
Mult prea îmbibat de venin,
Mult prea senil să mai rezist,
Fără să nu îmi provoc un chin,
Mă alin cu vocea mea interioară
Care-mi zice renunță, lasă-te în fiecare seară,
Tot aprind o țigară, tot zic că o să mă las iară,
Tot îi promit prietenei mele că o să scap de-această boală,
Tot mă mint pe mine, tot o mint pe ea, tot îmi ridic privirea,
Dar degeaba că în fața ochilor văd doar amăgirea, conviețuirea
În acest mediu bulversat,
Mă face să uit de toate, și să mă arunc în neant,
Poate când voi înceta, să-ți mai caut
În adâncurile sufletului voi mai fi atât de stresant,
Crezi că ești singurul care vrea să scape din această închisoare,
Vreau să evadez din această carceră, de când m-am născut, acuma am crescut mare,
Mi-am stricat sănătatea, mi-am irosit timpul, am scris multe, degeaba doare,
M-am obișnuit cu realitatea asta care seamănă cu un matrix fără subtitrare.
Mă părăsește puterea, cum tu ai uitat mângâierea, persoanei
Care îți aducea plăcerea,
Crede-mă că nu sunt eu de vină,
Că atâția ca noi și-au uitat numele și au renunțat să mai țină,
Predici cu ei înșiși, își cumpără fericirea în grame,
Își îneacă sângele, își înțeapă venele pentru o supărare,
Sunt atâți care renunță la viață pentru că nu văd altă cale,
Nu mai văd scăpare, renunță cum voi renunța și eu,
În acest război nu mă voi purta ca atare,
Nu mă voi ridica în picioare,
Pentru că oricum cad înapoi, deci ce rost mai are,
Râsete și plânsete se-aud din scară,
Din stradă, ce s-a-ntâmplat cu lumea, de ce nu mai stă afară,
De ce toți copii sunt prinși în calculator, de ce își fac lumea virtuală,
De ce bătrânii cred ce văd la televizor,
Nu e așa și tu asta o știi bine,
Nu sunt singurul care și-ar da viața pentru zile senine,
De ce când asculți, râzi și te prefaci că nu-i ca mine,
Citește bine copile, și vezi că banii nu sunt singurii ce îți aduc fericire.