Sedatu’ – Prea Multe

Caut puterea să pot să trec peste probleme,
caut speranța de a trece peste ele.
Aceste vremuri sunt prea grele,
prea multă durere, prea multe hiene.
În aceste vremuri nu mai există iubire,
prea multă ură, prea multă nefericire.
Prea mulți oameni săraci, prea multe lupte între frați,
prea mulți copii amenințați, lăsați, aruncați ca niște rahaturi.
Sunt prea multe bănci, prea puțini bani, nu mai avem nici ani,
sunt prea mulți puștani care fumează și devin golani.
Se construiesc prea multe autostrăzi, din ce în ce mai multe brigăzi,
se sparg în fiecare zi prea multe vene, se uită foarte rar despre durere.
Prea mulți boschetari mor pe lângă blocuri, uitați de lume și de locuri,
prea multe locuri ce au fost uitate, lăsate abandonate, prea multe fapte
rele se comit, rămân prea uimit, cum tu te lași umilit.
Prea multe mame devin panarame, ca să-și ia de mâncare,
prea mulți tați ce-și lovesc copiii ca niște ratați.
Sunt prea multe vicii, prea mulți oameni fără servici,
prea mulți copii fără părinți, cam ăștia suntem noi aici.
Și ce am reușit? Nu am făcut nimic, ne-am rătăcit.
Ne dorim prea multe, și am uitat să facem bine,
am uitat cum e când ai pe cineva lângă tine,
avem prea multe gânduri rele, ne provocăm prea multe belele,
tot ce ne rămâne în spate e doar durere.
Ne gândim decât la banii și la avere,
ne-am lăsa copilul înfometat pentru o halbă de bere,
ne-am bate nevasta și mama pentru un strop de putere,
le chinuim viața celor dragi ca niște hiene.
Revino-ți române, sunt vorbe grele,
revino-ți și simte ceva din ele, simte ceva din
această epocă de suspine, gândește la ziua de mâine,
gândește-te la toți compatrioții ce îi ai lângă tine,
ajută-i, educă-i, îndrumă-i să meargă pe drum bine,
să nu facă ca mine sau ca tine,
să nu-și vândă sufletul pentru câteva bile.
Eu mă gândesc la cei ce și-au dat viața să trăiesc,
din sângele lor s-a format acest izvor ceresc,
și eu tânjesc la o viață mai bună
în această Românie proastă,
dar pentru asta tre’ să ne ridicăm și să urlăm
precum o pasăre măiastră.