Sedatu’ – Mergând

Mergând încet pe strada visurilor mele,
Îmi fac curat în cap, scap de gândurile rele,
Trec printre hiene, mă uit la ele,
Mă opresc, mă întorc, am prea multe probleme.
Același peisaj, aceiași vechi copii,
Se joacă fără jucării, prinși între gratii,
Parcă fețele lor sunt acoperite de niște mantii.
Mă întâlnesc cu frații, sunt toți sparți în scară,
N-au mai scăpat de această boală,
Care-n același timp e și-o comoară.
Trecând pe lângă școală,
Ar trebui să fie totul viu, dar e pustiu,
Nici nu-și mai dau seama cât de greu le va fi mai târziu.
Și eu aș vrea să fiu,
Într-un loc unde să pot aluneca,
Pe zăpada vieții fără niciun schiu.
Mă uit în jur, dar toți se uită în gol,
Parcă toți ar avea ochii injectați cu nămol.
Nu mai e nimic atrăgător, fermecător,
E o monotonie, văd prea multă prostie,
Prea mulți milogi zăcând pe jos cerând o mie,
E tot aceeași Românie, în care toți fără să știe,
Se-afundă-n sărăcie.
Mă opresc ușor, la semafor,
Prin coridorul lumii dau ocol,
Prea mult alcool, prea mult tutun,
Cred că mi-au pus capac acum,
Fumez și beau ca un nebun,
O să sfârșesc în scrum.
Pentru mine steaua vieții a picat, s-a dizolvat,
Tu ești la start nu fi ratat,
Nu-ți vinde sănătatea pentru un gram de praf,
Nu-ți mânji sufletul, lasă-l curat,
Educate de fapt, eu sunt inapt.
Sunt săturat de aceste 2 fețe cu care dorm în pat.
Ajung în parc, mă așez pe bancă,
Nu reușesc să scap de această greață,
Pe care-o simt de dimineață, mă uit în față,
Mă afund în acest peisaj de gheață.
Mă ridic, fac un pas, fără speranță,
Privesc lumea ca pe un joc de noroc,
Nu mai am loc, simt că iau foc,
Nu mai suport acest loc,
Acest noroc m-a părăsit,
Încet încet mă îndrept spre sfârșit,
Încerc să nu mă las uimit,
Te-am lăsat, pace, plec subit.