Mândră floare-i norocul,
Dar nu crește-n tot locul,
Că se face lângă apă
Și-l avem doar câteodată.
Că se face lângă drum
Și nu-l are omul bun,
Că și eu mi-am semănat
D-a mea floare s-o uscat.
Altul seamănă și-n piatră
Și răsare tot o dată,
Unii au noroc cu carul,
Alții n-au nici cu paharul.
Eu mi-am semănat noroc
O ieșit pară și foc,
Mi-am semănat cărăjele
Și-o ieșit amar și jele,
Mi-am semănat busuioc
Și-o ieșit pară și foc,
Norocul meu, noroc!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii elusive a norocului și a modului în care acesta pare să favorizeze pe unii, în timp ce alții se luptă cu greutăți. Vorbește despre dezamăgirea și frustrarea celui care, în ciuda eforturilor, nu reușește să obțină norocul dorit.