Măi vecine, prieten bun,
Tocmește-mi gardul la drum,
Și mi-l fă tot din nuiele
Să nu se vadă prin ele,
Să nu vadă vecinii
Pe badea când a veni.
Nevastă de peste drum,
Nu-mi trimite-atâta fum,
Că mâncarea nu ți-o mânc,
Numai dragostea ți-o stric,
Băutura nu ți-o beau,
Numai dragostea ți-o iau.
Nevastă cu casa-n colț,
Ține-ți drăguț dacă poți,
Eu de-aș fi de acolea
Zece drăguți aș avea,
Că la nime’ nu-s datoare
Și mi-i casa ca și-o floare.
Nevestele-s blestemate
Că mă grăiesc pe la spate,
Că mă grăiesc pe la spate
C-am drăguți în șapte sate,
Mă grăiască mult și bine,
Ele-n veci n-or fi ca mine,
Eu cu casa lor n-am treabă,
Dar gura badii mi-i dragă.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o femeie care se bucură de viață și de dragoste, sfidând bârfele vecinilor. Ea își afirmă independența și preferințele, punând accent pe importanța relației cu iubitul ei.