Du-te dor și vino dor
De la soare la izvor,
De la izvoraș la nor,
Să-mi duci focul tuturor,
Să-l lași la badea-n ocol
Să ostenească de dor.
Ostenească-se plângând
Ca iarba când bate vânt,
Ca frunza când veștejește,
Ca holda când îngălbenește,
Că și eu m-am ostenit
De-atât amar de iubit.
Ostenită-aș fi, dar nu-s,
Doru-n inimă mi-i pus,
Osteni-o-aș cât de tare,
Dorul mă pune-n picioare,
Osteni-o-aș pe pământ,
Dar de dor nici în mormânt,
Osteni-o-aș cât de tare,
Dorul mă pune-n picioare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și persistent, care nu se stinge nici chiar cu trecerea timpului. Sentimentul este atât de puternic încât depășește limitele vieții, persistând chiar și dincolo de moarte.