Câte flori îs pe pământ,
Toate merg la jurământ,
Dar pe mine și badea
Cine ne-a mai judeca,
Dar ne-a judeca lumea.
Plinu-i cerul de nor
Și inima mea de dor,
Dragul meu și-al cui te ține,
Aș ședea-n brațe la tine,
Nicări’ n-ar fi mai bine.
Eu mă duc, doru-mi rămâne,
Grijește-mi-l, bade, bine
Și mi-l ține lângă tine,
Dorule, dori-te-ar para,
M-ai îngălbenit ca ceara.
Frunză verde-n patru foi,
Ce ne-om face, bade, noi
Că ne iubim amândoi?
Noi, bădiță, ne iubim,
Da-i păcat că-mbătrânim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și dragostea profundă față de persoana iubită, dar și tristețea legată de trecerea timpului și îmbătrânire. Vorbește despre o iubire împărtășită, dar umbrită de sentimentul că timpul le este potrivnic.