Satoshi – Lasă-i Să Treacă

STROFA 1:
Îmi prinde bine să mai tac măcar câteodată
Ceea ce spun nu e pe plac şi nu va fi vreodată
Dacă te-ntreabă „Care e treaba?”
Spunele-n grabă să nu te roadă
„La mine – ca la nimeni! Fie ca la tine să fie ca la cineva mai bun”.
E-o artă-ntreagă singur să te poţi opri la timp
Sunt adevăruri vechi precum e Muntele Olimp,
Dar nu numai o dată m-am convins că e mai simplu să
Cunoşti numai atâta cât nu se uită, restul – încurcă, zău.
Hai, du-mă, du-mă, du-mă, du-mă cu gândul la nimic mai mult
Prefer din ce în ce mai des să pot doar să ascult
O vorbă-n plus e gramul pus pe talgerul cântarului
De-al cărui echilibru – numai tu, numai tu răspunzi.
Care din învăţători te-nvaţă cum să mai aştepţi?
E Cronos? E Buddha? E rândul la budă? Sau poate alţi deştepţi?
Dar vezi că dai duba până apuci să-nveţi
Nu-i vreme de dubii, nu-i vreme nici măcar să regreţi.

REFREN:
Lasă-i să treacă, tu lasă-i să treacă
Nu te grăbi să scoţi katana din teacă
Tu lasă-i să treacă,
Căci poate pe-altă potecă,
În altă zi s-ar putea că
Veţi împărţi un tatami
Şi lumea n-o să vă creadă.

STROFA 2:
Merg înainte cu rândul, nu-mi pasă
Cine rămâne şi cine mă lasă
Cei care-au fost şi cei care pleacă
Toate se duc şi toate-o să treacă.
Mă prind în „Glossă”,
Căci poate grosul chiar e clasica,
Dar tot ce-i clasic, născut este în avangard.
Şi toate care vin şi pleacă, toate se înlocuiesc
Mai ieri divin şi tânăr – mâine-i miros moşnegesc
De aia eu din când în când mă mai opresc
Aştept să latre cât mai au şi-apoi îi depăşesc.
Ropot de copite – Îmi aduc aminte
Auzeam în cap – Când nu preferam să tac.
Dar timpul trecea şi eu înţelegeam că mai bine-alegeam
Nu privitul pe geam la peisaj, nu!
Ci numai prezenţa, momentul şi fapta te fac din detaliu
Un creator de-anturaj – tu!.
Şi totuşi, obţinând şi sabia şi-armura
Nu mă pregătesc să tai
Eu nu mă fugăresc într-una
După turme, după teancuri,
După trupuri, după capuri
Eu le-aştept încet să vină
Ca delştepţi-n orice veacuri