Echo:
M-am născut în ’94 undeva prin vară
Și nu m-a adus barza că pe-atunci era gripă aviară
Am avut o copilărie grea, îmi zic unii
Poate de-aia mi-am băgat adânc p***a în gura lumii
Să nu vorbim de noroc că rămâneți cu toți panou
Tot timpul aveam ghinion când la cămin primeam cadou
Toți, găseau jucării, nu-ți venea să crezi
Numai eu găseam faină și pachete cu orez
Am avut muzica-n sânge încă de când eram mic
Doar că n-aveam pulsație în corp să pot s-o dau pe beat
Când mama-mi interzicea ceva începea criza
De la vârsta de 3 ani am avut contact cu priza
Când aveam 2 ani am fost scăpat din cărucior
Am căzut și m-am trezit la vecinu’ pe picior
Am crescut, am învățat ținând mâna strâns pe c***e
Am învățat ce era beat-ul și rima pusă pe foaie.
REFREN x2.
Noi, eram ăia care vedeam peste jucării
Care, pe care zi trăgeam tare-n felu` nostru, știi
Felu’ nostru de-a fi era unu’ mai senin
Noi am fost artiști de când ne-au ieșit primii canini, noi.
Sesu:
Am fost adus în ’83 de-o barză comunistă
Am luat viața în bot și-apoi am dat-o la o mu***ă
Am început să am idei și-o droaie de-ntrebări
Oare cât de tare m-aș bucura să-mping o babă pe scări?
Am vibrat pe primu’ beat venit din partea rapp-ului
Am scuipat un Popă-n gură în ziua botezului
M-am născut în Rac, melancolic cu tupeu
Inundam apartamentu’ să mă simt în mediul meu
Cei 7 ani de-acasă i-am făcut acasă
Viața n-a fost simplă f**u-i morții ei de barză
Am început să mă revolt pe când p***a mi-era p****s
Mi-am bătut vecinul cu racheta lui de tenis
În prima zi de școală mi-am dat seama că nu-mi place
Când i-am făcut la-nvățătoare c***’ ciur cu-n set de ace
M-o scăpat mama în sticlă și-am rămas acolo
Și la prima gură de aer mi-am tras albumu’ solo.
REFREN x2.
Noi, eram ăia care vedeam peste jucării
Care, pe care zi trăgeam tare-n felu` nostru, știi
Felu’ nostru de-a fi era unu’ mai senin
Noi am fost artiști de când ne-au ieșit primii canini, noi.
Satana:
Nu puteam să sar peste gropi, erau tot la 2m
Și pentru că eram un copil cu mai multe idei decât cm
Am încercat să am răbdare, numa c-o fost fix p***a
Cu cât eram mai mare, cu-atât se-ngroșa și gluma
Am învățat să înot direct în curenții vieții
De aia m-am înecat de prea multe ori în obligații și pretenții
Cine se-aseamănă se-adună, e adevărat, te asigur
Tocmai de aia stăteam eu încă de mic tot singur
Cu ochii mari încercam să-nțeleg tot ce mă-nconjoară
Și-acuma cu ochii și mari încerc a nu-știu câta oară
Au încercat să mă hrănească cu doctrină și credință
Și m-au convins că societatea-i lăcomie contra ființă
Într-un final m-am adaptat, îți arăt eu cum se face
Că eu înțep prin vorbe, nu îmbrăcat la patru ace
Mă mințeam constant că toate erau greșeli și iluzii
Și în loc de oameni preferam lângă mine perfuzii
REFREN x2.
Noi, eram ăia care vedeam peste jucării
Care, pe care zi trăgeam tare-n felu` nostru, știi
Felu’ nostru de-a fi era unu’ mai senin
Noi am fost artiști de când ne-au ieșit primii canini, noi.
Sensul versurilor
Piesa rememorează copilăria dificilă a artiștilor, marcată de lipsuri și de o revoltă timpurie împotriva normelor. Ei își amintesc de momentele grele, dar și de dorința de a se exprima și de a vedea dincolo de aparențe, definindu-se ca artiști încă de la o vârstă fragedă.