În casă-i sărbătoare (bunica totuși plânge):
Vai! în gingia știrbă – o seceră de sânge –
Chiar azi i-a răsărit întâiul dinte.
Cât drum până la perla cea de minte!.
Acum „vorbește” cuvinte multe: de-nțeles
Ușor în baby-esperanto, mai ales,
Adesea ocărăște gargarisind în pripă
Silabe ce le schimbă-n lacrimi într-o clipă.
Ar vrea mâncare multă: cu două lingurițe,
În alternări de vâsle, să-i sature gurița.
Gurița, buzunarul spre care duce
Totul ce poate să apuce.
Cine-i mai cuminte? Cine-i mai bujor
Și conduce casa chiar din cărucior?
Cine este fraged ca un trandafir?
Și ecoul spune: – Unul, Vladimir.
Sensul versurilor
Piesa surprinde un moment intim familial, juxtapus între bucuria apariției primului dinte al unui copil și melancolia bunicii. Versurile explorează inocența copilăriei și trecerea timpului, reflectând asupra valorii amintirilor.