Samurai – Nu Dau Doi Bani

x2. Nu dau doi bani pe ce c***t mănânci să mor, yoo
În interior sunt solo, dă-i din gură până mori
Sunt tot eu, ăla care și-a lăsat mintea să zboare
Ori am gânduri criminale, absolut pentru fiecare.
Ia-ți-le înapoi oricine ai fi, să nu fii prea aproape
Nu te mai zbate, nu mai scrie, că-s plecat departe
Vino tu, noapte, adu și ceața, să-mi pavezi castelu’
Că am aflat că eu sunt rege și am averi tot felul.
Să nu mă suni la telefon, că-s 1-3 nasol
Dacă răspund și aud ecou, îi fac un vânt în gol
Așa sunt eu, la fel ca tine, mă hrănesc cu ură
Până într-o zi când accept soare și lumină pură.
Nu mă striga-n morții tăi când mă-ntâlnești pe stradă
Nu te cunosc și nici nu cred că mi-am dorit vreodată.
Cine sunt eu? Sunt doar un nimeni ca și tine
Numai că eu sunt un nimeni care nu mai vrea să facă bine
.
x2. Nu dau doi bani pe ce c***t mănânci să mor, yoo
În interior sunt solo, dă-i din gură până mori
Sunt tot eu, ăla care și-a lăsat mintea să zboare
Ori am gânduri criminale, absolut pentru fiecare

Sensul versurilor

Piesa exprimă un sentiment de respingere față de ceilalți și o stare de spirit agresivă. Naratorul se consideră un nimeni care nu mai vrea să facă bine, hrănindu-se cu ură și având gânduri criminale.

Lasă un comentariu