Samurai:
Zilele au trecut prin noi, noi
Mă apuc să număr de la zece înapoi
Și devin că mi-ai luat frica de vină
Legendă vie sunt briliant, pe sub kevlar îți ating inima
Soarele ăsta stins a culcat toată flora
Animalele din instinct începând, între ele se devora
Și tot fac pași pe tărâmul ăsta în oră
Nu mai știu nici cât e ceasul că aseară mi-am crăpat busola
Visam să fiu decorat când mă întorc de pe front
Dar acasă nu mai există, mă gândesc doar la potol
Prin ocol aș ucide pentru un strop de alcool
Să-mi strângă rănile că de o lună mă tot dor
Nu pot să dorm, jungla sună înfiorător
Și faptul că-i noapte non-stop îmi fute mintea de tot
Înaintez cât pot, de ai mei mi-e atât de dor
Îmi amintesc când eram mici și ne jucam la bloc
Dacă știam cât de ușor e să distrugem tot
Am fi tăiat vreun pom fără să punem altul în loc
Dacă îți spun că mâine vine rândul tău să mori
Cauți să bei și să fuți sau te apuci să te rogi
Soare te rog să te întorci, luminează-mi mie calea
Da-mi speranță și putere, să îmi onorez chemarea
Spirite rele voi valea din decorul ăsta?
Să mă liniștesc ca marea, chiar dacă-s pe valea unde
Soare te rog să te întorci, luminează-mi mie calea
Da-mi speranță și putere, să îmi onorez chemarea
Spirite rele voi valea din decorul ăsta?
Să mă liniștesc ca marea, chiar dacă-s pe valea unde.
Underman:
Zac sub o epavă ruginită de sedan
Nu simt nimic, sunt omoplat neanderthal performant învelit în kevlar
E hilar să privești durerea cum se zbate în zadar
Asta nu-i război mondial, e doar un proces esențial
Am săpat după șantier, vreau să port armura
Am scăpat de ieri, mâine poate fi priveghi, lumea-i dură
Tot circulă pe sus, circul ăsta rămâne fără resurse
Voi avea pe umeri scoarțe de copac, astea fiind spuse
Sub pământ, sub frunze și iarbă
Aruncând foc și pară spre orașul ăsta putrezit care refuză să piară
Nu poți să vezi urme de răni pe piele
Pentru că afară n-a mai rămas nimic, decât multă noapte și iele
Lumina este naturală, expune totul din mine
Vreau să mă încălzesc, nu să mă privesc pentru că mi-e rușine
Am să mă obișnuiesc, este doar o chestiune de timp
Curând coșmarul ăsta va fi doar un parc în care am să mă plimb
Suntem tot ce-a mai rămas pe pământ, ia-mă așa cum sunt
Și am să te iau cum ești până îți vine alt gând
Bine ai venit în cloaca, nu trebuie să-ți placă
Asta e mizerie cu miros de pâine și multă apă plată
Nu vreau să adorm că ratez definitiv răsăritul
Raspunsul e agresiv, te sting precum asfințitul
Ciocnesc un pahar din propriul meu sânge
Mi-e atât de multă sete, nu știu dacă-mi ajunge
Unde sunt îngerii, nu i-am mai văzut de mult
Cred că s-au rătăcit în timp ce încercau să ajungă pe pământ
Și dacă vin pe aici ar fi bine să poarte arme
Că oamenii sunt duri și vor să aducă multă moarte
La primul semn de haos am să revin animal
Privind la genele din mine, originile sunt ceva natural
Declanșat ostil pe fondul acestui front
Întorc privirea în lunetă că parcă mișcă ceva la orizont
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume distopică, post-apocaliptică, unde personajele luptă pentru supraviețuire într-un mediu ostil și întunecat. Versurile exprimă sentimente de pierdere, disperare și dorința de a găsi speranță într-un peisaj dezolant.