Samurai feat Dedey – Lupul Singuratic

Ai văzut și tu că lumea-i rea
Și acum stau singur în lumea mea
Oare o să înțelegi vreodată
De ce am ales să mă desprind de haită.
Orbiți de sentimente ne lăsăm copleșiți
Când de fapt fără tine mi-e și mai bine, promit
Anii m-au văzut trist, m-au făcut fericit
Și le-am zâmbit chiar și când destinul n-a zâmbit.
Am trecut peste drame, dar firea mea de scriitor
A ținut mereu să mă țină cu capu-n nori
E uimitor prin câte ne poartă viața
Cum unii când sunt singuri nu se simt în siguranță.
Precum nisipu’, valul mă mișcă dar rămân tot eu
N-ai să vezi să plec și să nu mă mai întorc
Sunt lupul singuratic ce vine cu prada-n bot
Poți să zici că-s sălbatic sau supraviețuitor.
Toate trec, da’ până să treacă, toate dor
Mai ales că și noi suntem tot trecători
Trebuie să plec ca să am de unde să mă întorc
Da’ o să vin mereu la voi cu puteri noi.
Poate să vină tornada, cele mai aspre ploi
Pot să fiu prins sub gheață sau blocat în noroi
O să trec peste toate gândindu-mă la voi
Și cum răsare soarele vin pe o rază înapoi.
Ai văzut și tu că lumea-i rea
Și acum stau singur în lumea mea
Oare o să înțelegi vreodată
De ce am ales să mă desprind de haită.
De ce am ales să urmez calea pe care o simt
Ghidat de flacăra din suflet până o să mă sting
Lacrimi de dorul lor șterse bland de timp
Și-a pus povestea și pe cel mai puternic chip.
Ne-a crescut ca o lupoaică, ce dacă m-apasă-n piept
Cât umblu departe de haită dau primul de pericol
Să văd ce are să ne-mpartă
O să mă-ntorc vânător, eu nu cad de pradă
Acum stau singur în lumea mea, cuget cu muntele.
Urlă luna, ling rănile să fac loc de altele
N-o să m-opresc până nu flutură steaguri albe
Până atunci sunt în luptă după hrană
Nu știi când arată colții după blană.
Rămân vigilent, nu-i cazul să sfidez instinctul
Dau o carte cu-ntunericul-nainte să intru
Poa’ să mă prindă noaptea, să-mi citească sfârșitu’
Să mă rupă durerea, să mă-nconjoare frigu’
Cât mă ține puterea, trag din inimă cuțitul
Cât bate pentru voi, o să mă-ntorc tot timpul.
Ai văzut și tu că lumea-i rea
Și acum stau singur în lumea mea
Oare o să înțelegi vreodată
De ce am ales să mă desprind de haită

Sensul versurilor

Piesa descrie sentimentele unui individ care se simte singur și izolat de lume, dar care își găsește puterea în amintirea celor dragi și în dorința de a se întoarce la ei. El se vede ca un lup singuratic, dar care luptă pentru a supraviețui și pentru a se întoarce mai puternic.

Lasă un comentariu