Lumea nu se-nvârte-n jurul tău
Nici eu, nici eu
Și dacă mă-nvârteam cândva
Azi e altfel, eu simt altfel.
N-ai meritat să-mi fie dor
Tu nu poți, nu vrei
Să fii tu imperfectul perfect
În ochii mei.
Poți să mă cânți, poți să mă strigi
Nu aud, nu m-atingi
Aruncă-mă din calea ta
Spre nicăieri.
Vântul mă ridică la cer
Tu rămâi la sol cât ai un suflet de fier
Eu te las, bun rămas.
Ploile mă poartă pe nori
Nu privesc în jos, unde ești tu, să mă dori
Eu te las, bun rămas.
Pot închide o ușă-n urma ta
Dar nu vreau să plâng
Ramane doar o lacrimă
În ochiul stâng, în ochiul stâng.
Nu ne mai ținem de mână
Alergând, noi doi
Vreau să-ți dau dacă plec
Amintirile toate înapoi.
Poți să mă cânți, poți să mă strigi
Nu aud, nu m-atingi
Aruncă-mă din calea ta
Spre nicăieri.
Vântul mă ridică la cer
Tu rămâi la sol cât ai un suflet de fier
Eu te las, bun rămas.
Ploile mă poartă pe nori
Nu privesc în jos, unde ești tu, să mă dori
Eu te las, bun rămas.
E cutremur în sufletul tău, se vede că ți-ai frânt inima
Ai prea multe impresii, dar nu-ți dai seama că nu te vor salva
Cum să crezi c-o să te caut, când eu ți-am pregătit ignoranța mea
Și ți-o ofer pe toată, că n-ai fost vreodată ce-mi trebuia.
Dacă tu crezi că poți să mă ții în lesă
Te bat la șahul ăsta, îți iau piesa după piesă
Ai ales prost cu cine să intri în antiteză
Ești repetentă, scumpa mea, ai luat patru-n teză.
Ploile mă poartă pe nori
Nu privesc în jos, unde ești tu, să mă dori
Eu te las, bun rămas
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire și o eliberare de o relație toxică. Protagonistul își afirmă independența și respinge încercările partenerului de a-l controla, alegând să meargă mai departe și să-și găsească propria cale.