Tu stai, iubire, mai aproape
Până-ți spun cum încă simt,
Până ieri am vrut să am totul,
Dar de azi nu vreau nimic.
Și din stânga a venit muza,
Dar din dreapta doar un pic.
Simt cum minte și m-amuză,
Dar nu pot s-aud nimic.
Și n-aud, nu că nu vreau,
Aș putea să aud oricând,
Dar din locul unde stau
Nu plâng.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Tu ești pagini neatinse.
Tu ești ce nu este scris.
Nu te pot citi, iubire.
Devin surd, rămân închis.
Și îmi spun mie, de mâine
Să țin focul ăsta stins.
Când iubirea dintre pagini
E amuțită de cuprins.
Și n-aud, nu că nu vreau,
Aș putea să aud oricând,
Dar din locul unde stau
Nu plâng.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Spune-mi care este scuza
Să devin mereu absent.
De ce mă acuză sufletul meu indecent?
Indecis să stea aproape,
Indecis să stea oricând,
Iubiri ai oriunde,
Iubiri n-ai oricând.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Mi-ai spus „Aprinde-te!” și m-am aprins.
Când te-ai întors, eu te-am cuprins
Și mi-am promis să nu te simt,
Dar mâinile mă mint.
Sensul versurilor
Piesa explorează incapacitatea de a simți și de a se conecta cu o iubire, deși există o atracție puternică. Protagonistul se luptă cu indecizia și cu un conflict interior, simțindu-se absent și acuzat de propriul suflet.