Ryu – Cu Albastru la Băț

În țara cu sărăcie lucie și vile cu Ferrari,
Dau piept cu țărani de gradul 9 pe scara Becali,
În unele buzunare se adună greu dolarii,
Totuși, mii de canalii
Umflă lăutarii
Când sparg salarii –
Mereu băltind într-o atmosferă funestă
Și-așteptând o mână divină să vină să facă lumină-n beznă.
Duc un război de gherilă, nefirescul îngroș,
Dar societatea ripostează cu rafale de proști –
Înrudiți cu veșnica sminteală,
Prizonieri într-o cușcă mentală,
Au cap, da’ nicio urmă de inteligență-n el,
De parc-ar fi fost spălați pe cerebel
Cu Ariel.
Năuci, cumpără iluzii-n rate,
Că TV-ul e hrană pentru minți necoapte,
Și fiecare pupă-n cur pe cineva
Ca s-ajungă cineva,
Parcă niciunde nu mai dai de altcineva.
E dezmăț,
Pentru hoți,
Un nesfârșit ospăț
La masa țării cu albastru la băț.
Ei – destui –
Vin fiecare cu ai lui,
Iar noi, tot copiii nimănui.
În vârf de bloc, sătul de-acest sistem dobitoc
Care mă ține pe loc,
Guvernanții – am încredere-n gloata lor idioată
Exact cum am încredere-n biserică și-armată,
Cu toții,
Când se-nmulțesc nepoții,
Inventează-un ghișeu la care să stea idioții,
Proștii-s îndopați cu mândrie națională,
Iar elitele îs încercate de-un sentiment de ușcheală,
Că România-n sine-i o treabă de mântuială,
Veșnic proletară,
Cu cei mai mulți specialiști în spoială.
Rechinii înoată la suprafață
Că Poliția acționează
Dacă ești beat și cânți sau furi ridichi din piață,
Iei ciuperci în spital, gândindu-te la zilele bune,
În timp ce în capul mesei i-un încurcă-lume.