E toamnă, e frig de-aproape o săptămână,
Noroc că te am pe tine să mă ții de mână.
Să-mi ții de urât, chiar dacă ești frumoasă,
Îndată se-nserează, nu vrei să intri-n casă?
Să facem un ceai, mai stăm la o poveste,
Să ne amintim cum am trecut noi peste
Zile cu ploi, tot doi copii am rămas
Acum e timpul nostru, nu ne uităm la ceas.
Încerc mai tot timpul, să-ți citesc gândul,
Să-ți înțeleg tripul, să-ți recit rândul
Care începe mereu cu câte-un te iubesc,
Și se termină. Ia ghici, cu încă-un te iubesc.
Și trăiesc a doua toamnă cu tine,
Nu știu de ce, dar suport frigul mai bine.
Și tu mă suporți, ieri mai puțin decât azi
Eu te-aș ține de mână și de n-ar fi să cazi.
E toamnă, e frig, somnu-ncearcă să m-agate,
Noroc că te am pe tine să mă ții în brațe.
Viața-i ca o pungă de bomboane asortate,
Până dai de ce îți place, tre’ să treci prin toate.
Mi-ai dat inima peste cap, un fel de soulstorm,
Dacă tu ești visul meu, nu cumva dorm?
Tu ești tot ce am, de aceea ești aici,
Ce-aș fi eu fără tine, ce-aș fi fără tot ce zici?
Ca picii, am avut multe vicii, în esență,
Dar nu știam că tu dai cea mai mare dependență.
Cobor tonul, chiar și atunci când am toane
Deseori nu reușesc, și știu că te doare.
Așează-te lângă mine, pe banca cu ceasuri,
Și ține-mă de mână, în diferite cazuri.
Dacă-i putea controla timpul, ce-ai face, ia zi?
Eu te-aș ține de mână și de n-ar fi să cazi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intimă și confortabilă în timpul toamnei. Naratorul își exprimă dragostea și dependența față de partener, găsind căldură și sprijin în prezența acestuia în ciuda frigului și a dificultăților vieții.