Cu pumnul strâns pe-un mototol
De coduri și țidule,
Se zbuciuma, dând rotogol
A ochilor globule.
Și declama, și mă-nțelegi,
Își cântărea arginții,
Cu câte-un lung citat din legi
Umplându-și golul minții.
Apoi, decanul, mai cu moț,
Făcu un gest de rege
Și, fulgerându-ne pe toți
Cită o altă lege.
Ca un puhoi cu mari clăbuci
Urla stimatul domn.
Iar Curtea s-a trezit atunci,
Și-a recăzut în somn.
Sensul versurilor
Piesa satirizează lumea avocaturii și a justiției, prezentând avocați pompoși și ineficienți, preocupați mai mult de aparențe și citate din legi decât de adevărata justiție. Curtea, martoră a acestui spectacol, cade într-un somn profund, simbolizând indiferența și lipsa de acțiune.