I
Fiecare cuvânt scuipat cu ură din priviri,
Trăiești viața astăzi din amintiri, false amăgiri.
Într-o lume văzută ca o poveste cu final fericit,
Scaldată-n cianură, de fapt, pe muchie de cuțit.
Te-au mințit ca șarpele din Gradina Edenului;
O să ajungi în Paradis pe calea Infernului.
Dumnezeul lor e macabru, e orb și plin de lumină
Ce strălucește a sânge, sudoare, venin – e pagină
Că lumea e un amfiteatru expus la picăturile ploii,
Noi suntem pe scena lui tristă… prea triști actorii
Cu un scenariu impus și un regizor mazochist
Care zâmbește ca hiena de sus, parcă e antichrist..
E teatru,
Dar nimănui nu-i mai pasă.
Suntem ca florile pe câmp și viața noastră
Are coasă..
Refren:
Lacrimi de spectatori cu creiere-ndoctrinate,
Lumina nu se vede, viitorul e departe.
Mascarada s-a transformat în haos peste noapte
Cu fețele-n măști înghețate.
II
O jucărie, un cuțit, sânge, vezi cum plânge,
O hârtie, un rând, vezi cum se strânge..
Actori jucând rol de soldați pierduți în luptă,
Vezi la margine de lume o stâncă abruptă.
Ochi înfometați de ură, măști murdare cu spumă la gură,
Omenia s-a transformat într-o fărâmitură
De venin, ce lasă din urmă creatură
Teatru!
Zâmbet fals pictat pe sculptură,
Gâtul înnodat într-o legătură,
Mască de culoare negru-alb
Mă simt prins în 4 pereți, dar nu sunt sclav
E un dans de doză amețitoare,
Văd undeva o mască de culoare,
Ce mă-ndeamnă să distrug libertatea
Minciuna, simt cum sună din pietrele crăpate
Ce îmi șoptesc la ureche o mulțime: e teatru, frate.
Refren:
Lacrimi de spectatori cu creiere-ndoctrinate,
Lumina nu se vede, viitorul e departe.
Mascarada s-a transformat în haos peste noapte
Cu fețele-n măști înghețate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume văzută ca un teatru macabru, unde oamenii sunt actori manipulați, purtând măști și jucând roluri impuse. Viitorul este incert, iar societatea este controlată de forțe obscure, lăsând indivizii într-o stare de deziluzie și pierdere a umanității.