Zarurile-s aruncate.
Duc minutul la secundă
Țin calea pașilor mici
Cu mișcări fine de undă
Pe fețe de șase-cinci.
Te aștept, stană de piatră,
Curios, în palid sloi,
În statuie răbdătoare
Cu fețe de patru-doi.
Îți ascult cântul în parcuri
Rezemând trunchiuri de tei.
Măslinii poteci fac cale
Fețelor de șase-trei.
Dup-atâtea tatonări
Pe pătratele tăbliei
Ne alegem două piese
Pentru restul veșniciei.
Ambele ne pun condiții
Să fumegăm tot înaltul
Scrumuind la mici serate
Pe fețe de patru-patru.
Zarurile-s aruncate
Tu ești tura – eu nebunul
Din rostogoliri pătrate
Cad fețe de unu-unu.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin și alegeri, folosind metafora zarurilor pentru a ilustra incertitudinea vieții. Vorbește despre așteptare, răbdare și acceptarea condițiilor impuse de soartă, sugerând că, în ciuda imprevizibilității, ne putem alege partenerul pentru călătoria vieții.
