Vulpi mici și costelive umplu câmpul,
în gură, toate, poartă-o pană, două,
vor ca măcar un pic să simtă-n bot
mirosul făcătoarelor de ouă.
La fel și oamenii, inundă molul,
toți poartă-n mâini câte un telefon,
vor să nu piardă mai deloc semnalul
emis de-alt purtător de telefon.
Aceste-apucături ne definesc.
La fiecare pas ne asigurăm,
c-avem mereu în gură-o pană, două,
și-n mâini măcar câte un telefon.
Apucături ciudate: la vulpe și la om.
Sensul versurilor
Piesa explorează similaritățile surprinzătoare dintre comportamentul animalelor și cel al oamenilor, evidențiind apucăturile ciudate care ne definesc. Metafora cu vulpile care caută ouă și oamenii dependenți de telefoane sugerează o căutare constantă a ceva care să ne satisfacă, indiferent de specie.